Descriere
Pectus Excavatum este cea mai frecvant ȋntalnită deformare a pieptului, apărând la un procent mai mare de 1% din populaţie. Aceasta deformare este caracterizată prin apariţia unei concavităţi a sternului, simetrică sau nu, şi care – ȋn funcţie de adȋncimea ei – poate cauza schimbări funcţionale ale activităţii cardio-pulmonare, precum şi serioase probleme psiho-sociale.
Avantajele intervenţiei minim invazive P. E. S.
- Faţă de vechea procedură cu ‘deschidere’ mare, noua tehnică este minim invaziva, evitându-se astfel o mulţime de complicaţii.
- Inciziile sunt deosebit de mici şi practic neobservabile din punct de vedere cosmetic.
- Pierderile de sânge sunt deosebit de mici (mai puţin de 30 ml, faţă de intervenţia standard, unde acestea pot depăşi 300 ml).
- Timpul necesar intervenţiei este extreme de scurt (mai puţin de 1 oră).
- Spitalizarea necesară este de o durată foarte scurtă.
- Recuperarea este foarte rapidă, pacientul putându-şi relua activitatea normală ȋntr-o perioadă foarte scurtă de timp.
- Rezultatele clinice pe termen scurt s-au dovedit a fi excelente.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.